Cum ne inspira un oras? Pentru unii, poate fi vorba despre arhitectura sa; pentru altii, despre oamenii pe care ii intalnesc pe strazi; iar pentru altcineva, despre confort si lucrurile care se potrivesc ritmului de zi cu zi. Colectia de toamna Reserved devine un spatiu in care aceste perspective diferite prind viata. Faceti cunostinta cu patru femei din patru orase europene: Varsovia, Milano, Düsseldorf si Bucuresti, protagonistele povestii „Four Cities, Four Ways, Four Styles”.

Fiecare dintre protagoniste a ales din noua colectie Reserved piesele care ii reflecta cel mai bine stilul si personalitatea. Alegerile lor sunt diferite, la fel ca orasele in care traiesc. Rezultatul este o perspectiva personala asupra garderobei de toamna, de la siluete indraznete din piele, croieli de inspiratie tailoring si denim, pana la detalii feminine, imprimeuri si texturi moi, specifice sezonului.

Orasul este un element important al povestii, insa nu defineste stilul protagonistelor. Fiecare dintre ele ii ofera propria interpretare, alegand ceea ce o face sa se simta bine si ceea ce se potriveste cel mai natural stilului sau de viata. Povestile lor demonstreaza ca inspiratia poate veni din cele mai diverse locuri, insa, in cele din urma, felul personal in care privim moda este cel care determina modul in care o purtam.

Julia Iancu, Bucuresti

Julia Iancu a ales piese din colectia Reserved care imbina simplitatea cu detalii feminine si combinatii surprinzatoare. Selectia sa de toamna include lana, dantela si jacquard, alaturi de piese practice, usor de integrat in ritmul cotidian.

„Stilul meu reflecta energia creativa a Bucurestiului, unde diferite surse de inspiratie si influente se imbina in mod natural”, spune Julia. „Imi place ca tinutele mele sa fie relaxate si feminine, dar, in acelasi timp, imi place sa ma joc cu detalii neasteptate, care le ofera un caracter mai personal.”

Printre tinutele sale se numara o jacheta-blazer rosie, accesorizata cu o brosa, pantaloni negri largi si o geanta din piele intoarsa, care creeaza un look puternic, dar in acelasi timp relaxat; o fusta midi plisata cu imprimeu in carouri, purtata alaturi de un pulover delicat cu decolteu in V si un fular asortat; precum si o jacheta cu textura de piele, combinata cu pantaloni bej cu croiala barrel-leg si o camasa alba, completata de o coafura atent aleasa. Lookurile includ si siluete mai feminine: o rochie mini crem, purtata cu pantofi in nuante nude, dar si denim clasic albastru, asortat cu o camasa crem cu detalii din dantela, balerini cu varful rosu si o geanta din piele intoarsa.

Daca vizitezi Bucurestiul si cauti inspiratie in materie de stil, Julia recomanda sa te opresti la o cafea:

„As spune ca, in primul rand, la cafenelele de specialitate din Bucuresti”, spune Julia atunci cand este intrebata unde pot fi intalniti cei mai stilati oameni. „Sunt si eu o mare iubitoare de cafea, asa ca acestea sunt locurile mele preferate pentru a petrece timpul. Aici poti intalni cei mai interesanti si bine imbracati oameni.”

Erika Boldrin, Milano

Perspectiva italiana asupra colectiei de toamna este reprezentata de Erika Boldrin, care opteaza pentru piele, blana, imprimeuri animal print, jacquard, dantela si siluete inspirate de corset, construind o abordare spectaculoasa si senzuala a garderobei de toamna. Stilul sau surprinde foarte bine caracterul orasului Milano, combinand nonsalanta cu eleganta si elementele indraznete cu atentia pentru detalii.

„Ador sa combin albastrul intens cu verdele militar. Am creat pentru Reserved o tinuta pornind de la aceasta combinatie si m-am indragostit de ea”, spune Erika despre combinatiile sale preferate de culori. „O alta combinatie preferata este bejul camel cu negru. Este o asociere atemporala, care poate avea in continuare personalitate, mai ales atunci cand adaugi o textura interesanta sau un accesoriu statement.”

Calatoriile si observarea stilului oamenilor din diferite colturi ale lumii joaca, de asemenea, un rol important in modul in care Erika se raporteaza la moda. In timpul celei mai recente calatorii prin Canada, a gasit o curea in stil cowboy, pe care isi doreste sa o integreze in tinutele sale din aceasta iarna. In Milano, cauta inspiratie mai ales in Brera, unul dintre cele mai pline de atmosfera si stilate cartiere ale orasului, unde apreciaza in mod deosebit eleganta discreta a locuitorilor mai in varsta.

Daca vrei sa arati ca o femeie din Milano, iata cum descrie Erika stilul acestora:

„Cu siguranta, un blazer din piele purtat peste un top din dantela, blugi cu croiala dreapta si botine din piele intoarsa, cu arhitectura milaneza clasica in fundal. Aceasta combinatie de nonsalanta si eleganta mi se pare foarte “milaneza” – putin edgy, putin romantica, dar intotdeauna atent construita.”

Linda Schulz, Düsseldorf

„Pentru mine, Düsseldorf are o energie foarte eleganta, orientata spre mediul business, care imi influenteaza in mod natural stilul”, spune Linda. „Imi plac minimalismul, croielile bine realizate si piesele esentiale de calitate, dar adaug intotdeauna ceva care sa ofere tinutei un caracter mai personal.”

Linda abordeaza garderoba de toamna din perspectiva unor solutii practice, fara a renunta la accente distinctive. Alegerile sale includ denim, costume, imprimeuri, curele si gulere din blana. Stilul sau reflecta bine caracterul orasului Düsseldorf: este minimalist si sofisticat, dar pastreaza totodata o nota jucausa si nu pare niciodata prea studiat.

Unul dintre elementele-cheie ale garderobei sale este blazerul oversized – o piesa atemporala si usor de combinat cu diferite articole. Acestea sunt exact tipurile de piese care reflecta cel mai bine abordarea Lindei asupra modei: croieli clasice, culori neutre si un detaliu mai puternic, care ofera personalitate intregului look.

„Caut inspiratie atunci cand ma plimb prin oras si observ oamenii. Düsseldorf este foarte divers: de la tinute elegante si impecabile la combinatii mai experimentale – iar aceasta diversitate este, de fapt, ceea ce ma inspira cel mai mult”, spune Linda.

Selectia sa evidentiaza latura mai functionala a colectiei de toamna – piese care pot fi integrate cu usurinta intr-o garderoba de zi cu zi, pastrandu-si in acelasi timp caracterul datorita detaliilor si formelor distinctive.

Sylwia Butor, Varsovia

„Stilul meu: simplu, clasic. Orasul influenteaza cu siguranta modul in care ma imbrac. In acelasi timp, incerc sa imi integrez propriul stil, inspirandu-ma din ceea ce vad pe strazi”, spune Sylwia Butor, reprezentand Varsovia.

Selectia sa de toamna are la baza siluete puternice si combinatii eclectice. Pielea, lana, denimul si croielile bine definite se intalnesc aici. O jacheta sport purtata alaturi de o fusta creion din piele, un total look din piele naturala – o jacheta cu umeri accentuati si pantaloni barrel-leg, un trench cu imprimeu de sarpe sau o tinuta inspirata de o muza artistica, formata dintr-un pulover negru din lana cu guler inalt, cizme inalte si o fusta midi ampla, maro, din piele intoarsa naturala, completata de ochelari de soare cat-eye – toate reflecta pasiunea sa pentru piese puternice, care raman in acelasi timp foarte practice.

Sylwia demonstreaza ca sezonul jachetelor si paltoanelor nu limiteaza exprimarea personala – la Reserved exista numeroase optiuni statement care atrag atentia: un trench cu aspect de piele, o jacheta bomber din piele intoarsa cu nasturi aurii supradimensionati, un blazer in stil Napoleon, o jacheta din blana artificiala sau un blazer din lana bleu deschis, care poate fi purtat si ca jacheta.

„Minimalism, arhitectura, oameni. Ma inspir din ele atunci cand ma astept cel mai putin, ceea ce poate fi chiar motivul pentru care iubesc atat de mult acest oras”, spune Sylwia atunci cand descrie influenta Varsoviei asupra stilului sau.

Alegerile sale creeaza o garderoba in care feminitatea se intalneste cu siluete mai puternice, iar piesele elegante pot fi combinate cu stiluri sport si mai relaxate.

Desi fiecare protagonista abordeaza moda de toamna dintr-o perspectiva diferita, toate au un lucru in comun – constientizarea propriului stil si libertatea de a alege ceea ce li se potriveste cu adevarat. Alegerile lor prezinta moduri diferite de a construi o garderoba si demonstreaza ca inspiratia nu are nici o singura sursa, nici o singura definitie si ca fiecare femeie isi poate crea propria poveste pornind de la noile piese din colectia de toamna Reserved.

Colectia este disponibila in magazinele Reserved si online, in aplicatie si pe www.reserved.com.