11 Octombrie 2019, București A 7-a ediție a World Blind Tasting Championships se desfășoară între 11-12 octombrie 2019, în Franța, la Château de Chambord. Competiția mondială reunește 28 de țări pentru unul dintre cele mai importante evenimente din acest domeniu. Winelover România și The Iconic Estate au făcut posibilă participarea României în cadrul acestei competiții cu o delegație de 5 profesioniști: Iulia Scavo, Valentin Ceafălău, Horia Hașnaș, Zoltan Szabo, antrenați de Radu Rizescu.

Echipele care vor concura sunt formate din 4 degustători și un antrenor și vor lua parte la testarea și clasificarea a 12 tipuri de vin, 6 albe și 6 roșii. Vor trebui să identifice mai multe elemente ale vinurilor, de la soiul de vin, originea și chiar regiunea din care face parte, anul în care a fost produs sau producătorul.

Vinul românesc poate fi un comunicator excelent pentru brandul de țară, cam cum sunt Nadia Comaneci, Ilie Năstase, Ivan Patzaikin. Suntem o echipă puternică de profesioniști și dorim să ne evidențiem în cadrul competiției pentru a atrage atenția încă o dată asupra faptului că România are loc de cinste pe harta vinului. Suntem onorați să ne reprezentăm țara într-o competiție de nivel mondial.”

a declarat delegația României la World Blind Tasting Championships.

Susținerea The Iconic Estate a delegației României la World Blind Tasting Championships subliniază încă o dată importanța investiției în profesioniști care să ducă produsul local peste hotare și să-l prezinte așa cum se cuvine.

Sunt onorat că putem contribui la susținerea profesioniștilor români într-o competiție mondială. Calitatea a fost și este mereu o valoare după care ne ghidăm în cadrul The Iconic Estate și aici mă refer atât la produs, cât și la oamenii implicați în tot procesul, de la producție, la distribuție și comunicare. Prin această premieră a participării României la o competiție mondială putem valorifica performanța locală de care dăm dovadă mereu prin ambasadorii noștri, dar și prin vinurile care merită recunoscute la nivel mondial.

a declarat Stelios Savva, CEO The Iconic Estate și Alexandrion Group.

Anual, competițiile de degustare au loc în toată lumea, iar World Blind Taste Championships este una dintre cele mai importante, oferind degustătorilor profesioniști, dar și țărilor participante, o platformă de recunoaștere și promovare.

****

THE ICONIC ESTATE, membru al Alexandrion Group, este producător, exportator și importator selectiv de vinuri liniștite și spumante. Compania deține instalații de producție și depozitare, trei linii de îmbuteliere, depozit cu temperatură controlată și pivnițe subterane. Vinăria din Tohani, Gura Vadului, are una dintre cele mai mari pivnițe din regiunea Dealu Mare și o capacitate de procesare de 5000 tone de struguri pe an, fiind produse aproximativ 3,6 milioane de litri de vin anual, reprezentând aproximativ 5 milioane de sticle. An de an, vinurile produse au fost premiate în diverse competiții internaționale, cea mai de notabilă fiind cea pentru primul producător român medaliat cu aur, pentru Prahova Valley Special Reserve Pinot Noir 1999 la Concours Mondial de Bruxelles în anul 2002.

THE ICONIC ESTATE vinde vinurile sale în mai mult de 40 de țări din întreaga lume și a devenit al doilea cel mai mare exportator de vinuri îmbuteliate din România. Aproximativ 40% din producția anuală este vândută în străinătate, principalele piețe de export fiind: ​​Marea Britanie, Estonia, Germania, Letonia, Polonia, Belgia, Luxemburg, Olanda, Danemarca, SUA, Republica Cehă, Israel, Japonia, China, Thailanda, Singapore, Taiwan, Mexic, Finlanda etc .

THE ICONIC ESTATE detine peste 255 ha de podgorii într-una dintre cele mai fertile regiuni viticole din România, care asigură o parte semnificativă a strugurilor folosiți pentru obținerea vinurilor excepționale, Dealu Mare- o regiune similară cu două celebre regiuni vinicole europene: Piemonte în Italia și Bordeaux în Franța.

Calitatea vinurilor, valoarea, rafinamentul și distincția lor fac din THE ICONIC ESTATE unul dintre cei mai buni producători români de vin, care au valorificat potențialul și diversitatea viticolă a țării prin vinurile producție proprie: Rhein Extra, Hyperion, Neptunus, Kronos, Rhea, Theia, Colina Piatra Albă, Byzantium, Prahova Valley, Floare de Lună, Floarea Soarelui, La Umbra, La Crama și altele.

Pivnițele Rhein & CIE Azuga, parte din THE ICONIC ESTATE sunt cea mai veche locaţie unde se produce, fără întrerupere de la înființare (1892) și până în prezent vinul spumant după o metoda tradițională din Franța. Casa Regală a României apreciază vinurile din pivnițele noastre pentru calitatea lor superioară, numind THE ICONIC ESTATE furnizor oficial pentru vinurile liniștite și spumante.